În cursul lunii decembrie, un număr de 40 de cadre didactice ale Şcolii gimnaziale speciale nr. 14 Tulcea, au participat la cursul de formare “Lucrător prin arte combinate”, organizat în instituţia noastră.
Cei doi traineri ai acestui curs sunt practicanţi de mulţi ani în domeniu, fiind pregătiţi de specialişti de elită din Marea Britanie, în colaborare cu care au şi gândit, adaptat şi acreditat pentru România acest program de formare, în urmă cu 10 ani.
Astfel, doamna Mariana Diosteanu este formator, psiholog, logoped, psihopedagog, având practică şi experienţă în domeniu de peste 15 ani. Doamna Monica Purice, este, de asemenea, formator, psiholog, psihoterapeut, logoped, cu o practică de peste 10 ani în specialitate. Doamna Purice este preşedinte fondator al Asocieţiei PECA, care a primit acreditarea Ministerului Muncii şi a Ministerului Învăţământului de a susţine această formare.
În urma absolvirii cursului, participanţii au obţinut un CERTIFICAT DE ABSOLVIRE acreditat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, recunoscut în UE.
Conceput într-o manieră foarte practică, cursanţii au intrat în contact cu diferite forme ale artei: muzică, dans, pictură, desen, teatru şi joc, învăţând direct o varietate de tehnici, exerciţii, jocuri şi activităţi pe care mai apoi să le poată adapta în cadrul activităţilor din şcoală.
Stimularea prin arte combinate este o metodă folosită în recuperarea şi reabilitarea persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi nu numai. Scopul acestui program este stimularea şi dezvoltarea copiilor în diferite domenii: desen, pictură, modelaj, muzică, lucru manual, dezvoltarea personalităţii prin joacă, educaţie fizică distractivă, mişcare şi dans, teatru de păpuşi.
Terapia prin artă îl ajută pe copil să se înţeleagă pe sine, să se elibereze de anxietăţile şi tensiunile acumulate, să dezvolte abilităţi de comunicare. De asemenea, copilul îşi poate exersa şi optimiza propriile capacităţi de relaţionare cu ceilalţi copii şi cu adulţii. Toate acestea ajută în final, la elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor interne şi externe cu care se confruntă copilul ce prezintă o afecţiune din spectrul autismului. Tehnicile de artă combinată oferă copiilor oportunitatea de a explora şi exprima, prin intermediul materialelor specifice creaţiei artistice, dificultăţile în legatură cu diversele trăiri sau relaţii personale, dificultăţi ce ar putea fi greu de exprimat în cuvinte.
Artele combinate joacă deci, un rol important în drumul lung şi anevoios către recuperarea şi integrarea socială a copiilor diagnosticaţi cu diverse forme de autism, ajutându-i pe copiii cu nevoi speciale să se dezvolte, să se înţeleagă pe sine şi să relaţioneze cu lumea din jur.
Şcoala gimnazială specială nr. 14 Tulcea are ca obiectiv major perfecţionarea tehnicilor şi modelelor de lucru cu copiii. Profesorii manifestă o preocupare permanentă pentru perfecţionare, dezvoltare profesională şi personală, în beneficiul elevilor şi al instituţiei.