Marţi, 11.02.2014, cu sprijinul doamnei director Carmen-Gabriela Bumbac, într-un cadru festiv a fost lansat la sediul şcolii noastre concursul “Delta Dunării, paradisul florei şi faunei”. Au participat cadre didactice, reprezentanţi ai partenerului proiectului (A.R.B.D.D.), elevi şi părinţi.
Doamna Liliana Ene, reprezentanta A.R.B.D.D., a apreciat iniţiativa coordonatorilor proiectului de a promova Delta Dunării atât în ţară, cât şi în străinătate, a prezentat importanţa Deltei Dunării în spaţiul European şi, cu măiestrie, a descris frumuseţile florei şi faunei din deltă.
Doamna Constanţa Potârniche, membră a echipei de proiect, a prezentat scopul acestui concurs şi importanţa lui în rândul elevilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor.
Concursul se va desfăsura în perioada aprilie-iunie 2014. Înscrierile vor avea loc în perioada 1.04-20.05.2014, iar vernisajul şi premierea concurenţilor va fi pe data de 5.06.2014.
La încheierea activităţii s-au distribuit afişe, pliante şi fluturaşi reprezentând imagini din Delta Dunării şi regulamentul concursului.