Menu

Tehnici tradiționale

Arta țesutului manual a fost până nu demult principala modalitate prin care se obținea materialul necesar croirii hainelor și a altor materiale textile din gospodărie, de folosit și de împodobit. În cadrul orelor de ,,Activităţi practice şi de preprofesionalizare”, elevii clasei a X -a, coordonaţi de doamna profesor Mirela Toderaş, au învăţat arta ţesutului pe […]

NE CROIM VIITORUL

Elevii clasei a VIII-a B din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale Nr.14 Tulcea vor participa în semestrul al II-lea din anul școlar 2021-2022 la activitățile atelierului de coasere / meșteșugărit , din cadrul unui parteneriat educațional alături dedoamna bibliotecar Mitu Felicia. Scopul central al atelierului constă în formarea deprinderilor, meșteșugului țesutului de mână și la mașinile […]

Ziua Națională a Lecturii

Ziua Națională a Lecturii , 15 februarie 2022, a fost marcată la biblioteca Școlii Gimnaziale Speciale Nr. 14 Tulcea, prin activități care au implicat lectura poveștilor copilăriei cu scopul conștientizării importanței cărților, în dezvoltarea armonioasă a elevilor cu CES. Elevii claselor a V-a și a VIII – B, au intrat în lumea magică a cărților […]

Mihai Eminescu –„ prin ochi de copil”

„Povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești…cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme…Ne trezim și murim cu ele.” – Mihai Eminescu Biblioteca Școlii Gimnaziale Speciale Nr. 14 Tulcea, a organizat în data de 14.01.2022, activități extrașcolare dedicate marelui poet Mihai Eminescu (15.01.1850 – 15.06.1889) și Zilei Culturii Naționale. La activități au […]

Activitățile extracurriculare – învățare în joacă

Activitățile extracurriculare reprezintă modalitatea prin care elevii achiziționează cunoștințe, își formează deprinderi, își dezvoltă competențe necesare adaptării la viața cotidiană. Competențele specifice sunt selectate în funcție de caracteristicile psihoindividuale ale copiilor, metodele didactice folosite au componente nonformale, toate acestea îmbinându-se armonios cu spațiul în care se desfășoară. Prin pictură, muzică, drumeții, activități gospodărești și competiții […]

Bucătăria dobrogeană-arta culinară a minorităților din Dobrogea

Miercuri, 15 decembrie 2021, elevii claselor a VII-a A şi B au participat la activitatea cu tema: „Bucătăria dobrogeană – prezentarea artei culinare a minorităţilor din Dobrogea”. Scopul întâlnirii a fost redescoperirea și promovarea valorilor tradiționale din Dobrogea, prin implicarea elevilor în diverse activități legate de tradițiile locale, educarea şi formarea copiilor în spiritul multiculturalităţii, cunoaşterea şi respectarea valorilor culturii româneşti […]