Menu

Câteva gânduri la sfârșit de semestru….



Iată-ne ajunși la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021!
Un an școlar total diferit față de anii școlari anteriori datorită apariției virusului Covid-19 și a pandemiei cauzate de acesta. Am început cu altfel de emoții anul școlar, cu măsuri de protecție și reguli de distanțare pentru a combate răspândirea virusului, cu altfel de activități și nu în ultimul rând cu altfel de jocuri. Pandemia de COVID-19 a adus schimbări majore în cadrul procesului de învățământ atât la nivel național, cât și mondial.
Pe parcursul semestrului I procesul de învățământ s-a desfășurat atât la școală, fizic cu măscuțe și dezinfectant, respectând regulile de igienă și distanțare, cât și online, învățarea fiind realizată sincron, asincron și prin pachete educaționale. A fost un cumul de experiențe noi de învățare, de meet-uri, de materiale postate, de fișe de lucru încărcate pe platforme, de diplome realizate etc. Am încheiat semestrul I desfășurând activitățile obișnuite sfârșitului de semestru -recapitulări, evaluări sumative, exerciții de consolidare și aprofundare a cunoștințelor predate.
Noutatea a fost faptul că în această perioadă am derulat, tot în mediul online, proiectul inițiat de Crucea Roșie. Aceasta a presupus desfășurarea unor activități de informare în cadrul Campaniei COVID-19 .
Copiii au fost încântați, receptivi și implicați în derularea activităților. Informațiile prezentate au fost interesante. Teme ca „Spălatul corect pe mâini”, „Ne protejăm!”, „Cum strănutăm sau tușim corect”! au fost apreciate de copii. S-a utilizat materialul informativ adaptat nivelului lor de înțelegere, s-au folosit fișele de lucru, s-au realizat desene cu CORONA VIRUSEL- „personajul” principal al campaniei. Implicarea copiilor se poate observa și în imaginile de mai jos…

Învățător itinerant și de sprijin Lavrente Tamara