Menu

Despre activitatea cadrului didactic itinerant….



De multe ori mi s-a întâmplat să vin cu completări suplimentare atunci când am fost întrebată despre funcția didactică pe care o am. Sunt persoane din afara sistemului de învățământ sau chiar din sistem, care nu au auzit de cadrul didactic itinerant. Motivele pot fi diverse, poate nu au avut tangențe cu copiii cu cerințe educative speciale și atunci nici de cadru didactic itinerant, poate au auzit dar nu au acordat importanță denumirii…..Prin urmare, mă văd nevoită în a explica pe înțelesul tuturor care este rolul cadrului didactic itinerant și de sprijin, ce înseamnă această funcție didactică. Așa cum reiese din denumire, este cel de-al doilea cadru didactic pe lângă cel de la clasă, care se ocupă de elevii cu CES, cel de sprijin suplimentar pentru aceștia.Elevii cu CES sunt elevii cu diferite dizabilități, elevi cu Sindromul Down, elevi cu tulburări de spectru autist, elevi cu dificultăți de învățare, cu deficiență mintală , grad ușor sau moderat, școlarizați în învățământul de masă.
Elevul cu CES și cadrul didactic itinerant sunt o echipă unitară între care există o relație de interdependență reciprocă.Ce este cu această echipă?Și care este activitatea pe care o desfășoară?Cadrul didactic itinerant ar trebui să fie, în primul rând, prieten/confesor al elevului, aceea persoană suport la care elevul știe că poate să apeleze ori de câte ori are nevoie, aceea persoană de încredere care poate să-l ajute atunci când se află în situații delicate/ neplăcute(conflicte între elevi, conflicte între membrii familiei) cu un sfat, cu un răspuns pe înțelesul lui, cu o mângâiere, cu simplul fapt că îl asculți și ești sensibil față de nevoia lui .
O altă activitate a cadrului didactic itinerant este cea de stimulare cognitivă, lucrul efectiv cu elevul la disciplinele la care acesta întâmpină dificultăți, încercarea prin eforturi mari de a mai reduce din deficitul informațional accentuat al elevului.Uneori discrepanța dintre nivelul cognitiv al elevului și nivelul clasei în care se află este atât de mare încât progresele apar în pași mici dar nesemnificative pentru activitatea desfășurată în clasă, iar noi ca și cadre didactice itinerante simțim nepuțință, ineficiență, dorința de a ajuta mai mult…Alteori elevii reușesc să țină pasul cu clasa și cerințele impuse de programa școlară iar noi încercăm să ridicăm ștacheta, să lucrăm mai mult, să aspirăm la rezultate mai bune obținute de elev în cadrul evaluărilor.
Tot din serviciile cadrului didactic fac parte și discuțiile avute cu părinții elevilor, cu cadrele didactice de la clasă, discutarea aspectelor ce privesc procesul instructiv-educativ desfășurat cu un copil cu cerințe/necesități educaționale speciale.
Este o muncă în echipă avându-i ca parteneri pe elev-părinte-cadru didactic de la clasă-logoped-consilier, o muncă deloc ușoară însă cu satisfacții și reușite de cele mai multe ori determinate de faptul că ai reușit să contribui la promovarea clasei unui elev cu dificultăți de învățare, că ai luat parte la facilitarea integrării și acceptării lui în colectiv, că ai ghidat pașii unui copil pe un drum mai anevoios.

Întocmit,
Învățător itinerant și de sprijin Lavrente Tamara