Menu

INVITATIE 1 DECEMBRIE 2019



Cu ocazia acestui eveniment istoric, Şcoala Gimnazială Specială Nr. 14 Tulcea şi-a pus straie de sărbătoare şi a organizat o mare serbare, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor locale, publice şi private din oraşul nostru: D.G.A.S.P.C., Muzeul de Istorie şi Arheologie, Casa Corpului Didactic, Palatul Copiilor Tulcea, Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Asociaţia ”Mâini întinse” Tulcea, părinţi şi elevi.
Activitatea s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Specială Nr.14 Tulcea, unde s-a derulat un moment artistic plin de emoţie. Elevii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au prezentat o scenetă prin care au readus în memoria românilor prezenţi, personaje istorice, pornind de la Traian şi Decebal, până la Alexandru Ioan Cuza, personalităţi ce au avut un rol important la înfăptuirea României de astăzi. De asemenea, elevii au fost foarte bucuroşi să interpreteze cântece cu temă patriotică împreună cu părinții, specialiștii cadre didactice și invitații în cadrul evenimentului dedicat zilei de 1 Decembrie, Ziua României.
“Doamne, ocrotește-i pe români” şi “Acasă e România, acasă este glia…” au cântat copiii!
Mulţumim pe această cale profesorilor care au contribuit la organizarea activităţii, apreciem prezenţa celor care au strigat alături de noi,

LA MULŢI ANI, ROMÂNI,
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Director Bumbac Carmen Gabriela
Profesor Eliza Ştefănescu

INVITATIE 1 DECEMBRIE 2019