Menu

Sesiune de evaluare a programului de formare ”Strategii moderne de evaluare și intervenție utilizate în terapia copilului cu tulburare de spectru autist (TSA)”



Sub coordonarea domnului Viorel Agheană, lector universitar doctor în cadrul Universității București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specialist în domeniul psihopedagogiei speciale, o grupă formată din 35 de profesori care predau la Școala Gimnazială Specială Nr. 14 Tulcea a finalizat programul de formare ”Strategii moderne de evaluare și intervenție utilizate în terapia copilului cu tulburare de spectru autist (TSA)”, avizat de Ministerul Educației și Cercetării, cu durata de 16 ore. Cadrele didactice participante și-au dezvoltat competențele privind evaluarea psiho-socio-pedagogică a copiilor cu autism, identificarea principalelor metode de diagnoză și aplicarea adecvată a acestora în vederea realizării unei expertize raportate la categoria de deficiență, la context și la unicitatea dezvoltării umane individuale, intervenția psihopedagogică specifică pentru copiii cu autism, aplicarea unor tehnici de intervenție personalizată în vederea înțelegerii, integrării și recuperării copiilor cu autism. Cursul a fost furnizat online de Casa Corpului Didactic Tulcea, pe platforma Google Meet integrată pe domeniul propriu ccdtulcea.ro.