Menu

Proiectul ,,Delta Dunării, paradisul florei şi faunei”



Trăim într-o societate în care tehnologia modernă evoluează din ce în ce mai rapid, iar copiii, de la cele mai fragede vârste, își petrec timpul în casă în fața monitoarelor sofisticate de orice fel.
Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ presupune îmbinarea activităţilor şcolare cu activităţile extraşcolare. În procesul didactic, activităţile extracurriculare îl atrag pe copil să participe cu plăcere şi să fie interesat de activităţile propuse. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. În cadrul acestor activităţi se transmit copiilor, în mod sistematic şi organizat informaţii din toate domeniile de activitate, formându-se astfel anumite competenţe.
Natura pare a fi uitată, amintindu-și de ea doar din povesti, desene animate, cărți de colorat, ilustrate, filme. Natura ne oferă lecţii de supravieţuire de nepreţuit, ne oferă: ,,aurul verde”, animale, triluri muzicale ale păsărilor, munți, faună, aer, plante și multe alte minuni pentru supravieţuirea speciei umane.
În acest sens, Școala Gimnazială Specială Nr. 14 Tulcea organizează Proiectul ,,Delta Dunării, paradisul florei şi faunei”. Scopul proiectului îl reprezintă conştientizarea şi responsabilizarea copiilor şi elevilor din ţară faţă de importanţa protecţiei mediului înconjurător şi, în acelaşi timp, stimularea şi valorificarea potenţialului lor creativ. Proiectul urmărește educarea şi responsabilizarea copiilor în scopul păstrării unui mediu înconjurător curat şi sănătos dar și valorificarea sensibilităţii artistico-plastice, a încrederii în sine, a valenţelor creative ale muncii elevilor participanţi. Prin acest proiect se extind acţiunile de conştientizare publică privind importanţa conservării biodiversităţii Deltei Dunării. Partenerii școlii în acest proiect sunt Muzeul Ecoturistic “Delta Dunării”, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării Tulcea și nu în ultimul rând Palatul Copiilor Tulcea. Prin participarea la acest concurs ne dorim dezvoltarea curiozităţii, a interesului şi a atitudinii pozitive faţă de flora şi fauna din Delta Dunării și valorificarea sensibilităţii artistico-plastice, a încrederii în sine, a valenţelor creative ale muncii elevilor.